Places i_ve been

Dragostea se pierde in timp daca nu este impartasita. Sunt etape sau trepte ale subconstientului care se sterg cu trecerea timpului. E o lupta continua intre imaginatie si realitate, intre dorinta de a se intampla si ce exista. Mintea functioneaza straniu. Sunt amintiri pe care simti nevoia sa le pastrezi pentru bucuria sufletului, dar in acelasi timp vrei sa dispara pentru suferinta pe care o transmite golul creat de lipsa stimulilor. Sunt momente cand esti nevoit sa uiti, pentru ca sunt persoane iubite care chiar dispar in realitate. Atunci singura modalitate de supravietuire a sufletului este sa accepte. Inainte de a accepta urasti persoana care iti creaza aceasta suferinta. Nu conteaza daca suferinta creata este intentionata sau involuntara. Faptul ca dispare din viata ta intr-o forma sau alta te determina sa urasti. Dupa dorinta, ura, suferinta, acceptare raman amintiri. Si sunt amintiri pe care preferi tu sa le ai pentru confortul psihologic. In prima faza sunt amintiri care te indeparteaza iubire, pentru ca durerea inca exista. Transformi amintirile frumoase intr-un scenariu legat de iubire care nu ar fi functionat, nu, nu ne-am fi potrivit, oricum nu ne intelegeam bine, daca ne-am fi potrivit, n-as mai suferi acum, totul ar fi fost mai clar. Trairi care vin in momentul in care refuzi sa mai vezi vreo speranta, pentru ca orice speranta te destabilizeaza.

Cand scopul vietii nu mai are la baza realitatea, cauti altceva care sa te stabilizeze, ceva care sa inlocuiasca forta pe care o simteai inainte. Este de obicei ceva cat mai logic, lipsit de implicare emotionala pentru ca cel mai mic stimul iti aminteste de suferinta. De ce sa mai iubesti daca ai iubit si ai suferit, sufletul refuza sa vada altfel de iubire decat cea pe care o cunosteai. Dar inima stie sa ierte si sa uite…

Nume “rasucite”

Unde sunt zilele frumoase de primavara pe care le asteptam? Am fost amagiti de cateva zile insorite si acum iar ninge…si da, am racit. Starea generala e una de leguma. Am avut posibilitatea sa-l urmaresc pe Garfi (motanu) o zi intreaga si am observat ca a fost mai activ decat mine. Extrem de palpitant. 

In contrast cu starea de acum, si anume “nu vreau nimic” (poate inca putin somn) mi-am amintit de numele haioase sau rasucite folosite de in special de artistii sau de oameni creativi cu diverse preocupari. Aceste nume sunt alese tocmai din nevoia de a transmite un mesaj original din faza 0. Cred ca sunt receptorul acestor mesaje.

Pseudonimul ales astazi este pisica patrata.

Pisica patrata este artistul Alexandru Ciubotariu. In acelasi timp este numele primului album de street-art romanesc ce prezinta o selectie de fotografii si ilustratii relizate sau selectionate de Alexandru Ciubotariu.

Uimiti de cat de multe poate sa faca o pisica patrata?

Daca ar trebui sa imi gasesc un pseudonim care sa ma reprezinte astazi, m-as numi: flagelul lenes de apartament.

Kider cu surprize de moda veche

Am luat din supermarket un set de trei oua Kinder de acelea bune de care se faceau odata, cu ou adevarat de ciocolata, nu crema alba si galbenus de ciocolata cum se fac acum. Scopul initial a fost de a-l suprinde pe Tudor cu un raspuns nou la clasica intrebare “Ce mi-ai adus?”. De obicei nu ii aduc nimic, dar nu rezist tentatiei cand merg cu el la cumparaturi si imi arata sute de posibilitati de cadouri instant si imi prezinta excelente motive sa i le ofer.
Deci am luat pachetul de Kinder cu suprize si l-am pus in geanta sa ma asigur ca este acolo la urmatoarea confruntare cu Tudor. L-am descoperit a 2-a zi la serviciu si gata. Din 3 buc a ramas unul, pt ca am impartasit experienta oului de moda veche cu colega mea draga. Cel ramas mi-am propus sa il daruiesc altui copil, David, dar am uitat sa il iau de pe birou la plecare. In final, adica acum 3 min, l-am devorat si pe ultimul.

Cum atat am avut de spus astazi, in timpul digestiei oului de ciocolata. Stiu ca nu e un mesaj foarte important si n-am sa salvez omenirea cu acest post, dar m-a facut sa ma simt din nou copil, o experienta data de Kinder, ceea ce e un punct forte pentru brand. Good for them.

Single ladies

dar nu dansat de Beyonce )))))))

Intre timp

Am fost pe la Istanbul 3 zile si ne-am intors in Iasi cu un turc simpatic care ne ocupa toate serile. De vreo 2 saptamani imi confirm intr-una ca granitele culturale sunt depasite cand vorbim de new generation si ca nu mai suntem doar romani, turci, arabi, francezi, englezi…Globalizarea ne-a acaparat, iar brandurile au distrus intr-un fel traditia si ne-au format o gandire internationala. Bine, asta nu inseamna ca gandim la fel, dar ne putem da seama de firea omului sau ce tip de viata duce in functie brandurile pe care le consuma.

Si chestia asta imi da de gandit, nu stiu daca e bine sau nu…sa facem un profil al oamenilor in functie de brandurile pe care le consuma, dar pare interesant de analizat. E un fel de analiza extinsa a primei impresii. Involuntar, multi dintre noi, cei din new generation, fac asta. Mda. Obama-Pepsi este un rezultat unui astfel de studiu.

Revin la turc…si ii zic turc acum pentru ca este groaznic de nationalist. Isi iubeste tara si compatriotii, dar are si multe valori internationale. Nu e limitat de religie, traditii culinare si alte obiceiuri. Lucru care se intampla cred, ca si la noi, de la un anumit statut social in sus sau in business, dar in acelasi timp tine de fiecare om in parte. Mi-am dat seama ca sunt foarte dedicati lucrului pe care si-l propun sa il faca. Si aici mi-am adus aminte de istorie…adica de toate problemele create de ei multi ani in istoria romanilor si de cum am invatat ca ei sunt dusmanii nostri. In schimb, trecand prin Constantinopol, am vazut ca otomanii, oricat de malefici ar fi fost ei in istorie au fost si sunt un popor care se distreaza. Le place bogatia si sa se laude cu ce au. Le place sa vanda orice, oricat, oricand. Iubesc sincer femeile…pe toate:) Comunica de rup. Daca te opresti la colt de strada este imposibil sa nu te intrebe cineva de unde esti, ce se intampla acolo de unde vii…asta pana zici…omule..eu am plecat!

DeviantART – resursa

Mai exact www.deviantart.com un website cu multe resurse creative de la new generation kids. Am mai auzit de el intr-o fraza aruncata, dar astazi am primit o invitatie de la un membru pentru a ma uita pe cateva imagini. Incep cu cele pe care le-am descoperit la Anibas - http://ana-anibas.deviantart.com/ o tanara domnisoara cu o doza mare de energie creativa si motivul accesarii website-ului:

Si daca tot mi-a deschis apetitul catre acest website, am navigat hai-hui si am mai vazut:

 

 

 

Multumesc Anibas!

Sibiel

Poate pentru ca am crescut in verile copilariei aici sau pentru ca simt ca apartin acestui loc, aerului, raului, muntelui, de fiecare data cand ma reintorc, de obicei de Sarbatorile Pascale, ma regasesc. E o reincarcare care nu mai depinde de mine ci de tot ce ofera aceasta zona minunata din marginimea Sibiului. Am fost plecati 4 zile, dar facand o pauza in timp, ne-am odihnit ca intr-o vacanta de 2 saptamani.

Las imaginile sa povesteasca si astept vara.

Fiara

Adica motanelul nostru Garfi…

Oamenii-functie

Daca ar fi dupa unii, am fi doar dl/dna avocat, dl/dna doctor, dl/dna inginer, dl/dna economist. Cat de limitati putem fi sa ne impartim in cateva categorii si sa avem pretentia ca suntem oameni?
Functiile sunt masti ale celor care uita cine sunt. Este adevarat ca ne petrecem jumatate din viata la serviciu si unii dintre noi poate chiar mai mult, dar cum poate sa devina comunicarea la nivel de functie atat de importanta incat sa uitam ca suportul functiei este altul?
Sa fie oare generatia emo cea care va sterge urmele acestor categorii, in contrast puternic cu ei, reinventand nenumarate si variate forme de comunicare astfel incat oamenii-functie sa isi aminteasca numele lor, cine sunt si mai ales sa se uite mai atent la cei din jur. Tzipa in diverse forme la parinti si pana la urma o parte din ei recurg la metode, mai usor de receptat si uite-asa reusesc sa acapareze un strop de atentie. Eu asa interpretez toate actiunile sinucigase ale copiilor emo (emotivi). Nu ca oamenii-functie ar fi de vina pentru acestea, dar intra in acea zona a oamenilor care nu asculta.

Cunosc cateva exemple oameni-functie care si-au uitat “numele” si au fost nevoiti sa si-l reaminteasca. Si curios cum aceasta amnezie este atat de puternica, incat ar putea jura ca asa s-au nascut, cu o functie si nu cu un “nume”. Cei care isi amintesc pana la urma sunt considerati norocosi si sincer i-am redescoperit ca pe niste oameni fericiti. Ceilalti, pentru care functia are un “nume” si atat, sunt cei care nu-si mai accepta soarta si ii considera pe cei din jurul lor vinovati pentru toata nefericirea din prezent.

Iar pentru cei care simt ca sunt in devenire oameni-functie, le dedic, doar pentru ca imi place, urmatoarea melodie:

Haide sa ne coloram

Sunt momente cand imi amintesc de acea perioada a copilariei in care desenam in cartile de colorat. Atunci, la primele incercari, mi s-a parut deranjant si putin rigit, pana am reusit sa urmaresc forma. Si aici a aparut si senzatia de implinire si multumire tradusa prin dorinta perfectiunii, dar si a insufletirii formei prin colorare.

Michiel Schuurman se pare ca a lansat o invitatie pe un suport desprins de hartie, in forma unor rochii. Acum sunt senzatii la purtator. Mi-as dori o astfel de rochie care imi ofera un adevarat motiv sa o port.