Ce-i drept nu stie prea multa lume de blog si celor care le spun probabil sunt cei cu care as vrea sa ma intalnesc mai des sau care cred ca ar rezona cu ce scriu. E adevarat ca e o discutie pe care eu o deschid si in acelasi timp e un monolog. Plus ca e o parere scrisa pe care am mai mult timp sa o dezvolt, asa…mai asezat..cum imi place. Iar pentru cei care cred ca blogu e echivalent cu “am o problema” as vrea sa le spun ca am mai multe 
, si des, ma intreb tot timpul ce e cu mine si unde ma duc, ce fac acum si de ce.
Faptul ca prefer sa imi scriu gandurile on-line si nu intr-un carnetel, e unul care atrage si alte persoane in aceeasi grupa de gandire cu mine sau din contra, le revolta, dar macar exista comunicare. Adica trece de faza de expunere si de dorinta de a fi apreciat. Chiar daca ar ramane la stadiul asta tot e mai bun decat forma egoista a jurnalui mancator de hartie care sufera de lipsa de interactiune.
Inafara de acest “blog-problema” imi mai plac conversatiile alea lungi pe care le ai cu anumte persoane la un moment dat. Nu cred ca exista cineva care sa nu fi avut un parter de discutie care sa-i ofere o conversatie libera timp de cateva ore, fara macar pana atunci sa se fi cunoscut. Si aici ajung iar la subiectiv vs obiectiv si spun ca ce e mai placut decat sa fii descoperit si sa decoperi un om pe care nu il cunosti, prin intermediul unei conversatii obiective. Cu cat persoana de conversatie are pareri mai contrastante sau poate chiar complementare si este de neinteles, cu atat provocarea lansata este mai mare. Cel putin pentru mine.
Ma bucur de existenta tuturor persoanelor care le-am cunoscut pana acum si le voi cunoaste de acum incolo si imi doresc sa imi pastrez abordarea deschisa in a le descoperi. Nu ma intereseaza sa inteleg, ci pur si simplu sa vad armonie intre stare-gandire-traire. Si nu armonia de care am eu nevoie ci armonia lor…cea care ii face fericiti si constienti de sine.
Hai noroc!
