Scriu

Deci am o problema. Sau a venit frigul si se mai aduna omul pe langa calculator…si acasa. Oricum ar fi, ma simt bine, aici, scriind, acum.

Cred ca se apropie sfarsitul anului si incep iar sa analizez cum am evoluat sau la ce bun tot ce s-a intamplat pe toata durata lui. A fost anul deciziilor si al unui comportament mult mai matur.
Am avut parte de mai putine petreceri, mai mult timp petrecut alaturi de familie si la serviciu, mai putin timp on-line, mai putin timp liber, mai multa creativitate, mai multa comunicare, mult mai multa, integrare in comunitate, responsabilitate, stari tensionate, bucuria micilor succese, apreciere, acceptare sau negare, mai putina aroganta, mai multa implicare…intr-un cuvant MULT. Un mult placut, fara a-mi da seama cand am trecut peste nivelul de oboseala admis, tot de mine, un mult parca echilibrat si cu multe noutati.

Cam asa ceva s-a intamplat.:)

Single ladies

dar nu dansat de Beyonce )))))))

Sibiel

Poate pentru ca am crescut in verile copilariei aici sau pentru ca simt ca apartin acestui loc, aerului, raului, muntelui, de fiecare data cand ma reintorc, de obicei de Sarbatorile Pascale, ma regasesc. E o reincarcare care nu mai depinde de mine ci de tot ce ofera aceasta zona minunata din marginimea Sibiului. Am fost plecati 4 zile, dar facand o pauza in timp, ne-am odihnit ca intr-o vacanta de 2 saptamani.

Las imaginile sa povesteasca si astept vara.

Fiara

Adica motanelul nostru Garfi…

Oamenii-functie

Daca ar fi dupa unii, am fi doar dl/dna avocat, dl/dna doctor, dl/dna inginer, dl/dna economist. Cat de limitati putem fi sa ne impartim in cateva categorii si sa avem pretentia ca suntem oameni?
Functiile sunt masti ale celor care uita cine sunt. Este adevarat ca ne petrecem jumatate din viata la serviciu si unii dintre noi poate chiar mai mult, dar cum poate sa devina comunicarea la nivel de functie atat de importanta incat sa uitam ca suportul functiei este altul?
Sa fie oare generatia emo cea care va sterge urmele acestor categorii, in contrast puternic cu ei, reinventand nenumarate si variate forme de comunicare astfel incat oamenii-functie sa isi aminteasca numele lor, cine sunt si mai ales sa se uite mai atent la cei din jur. Tzipa in diverse forme la parinti si pana la urma o parte din ei recurg la metode, mai usor de receptat si uite-asa reusesc sa acapareze un strop de atentie. Eu asa interpretez toate actiunile sinucigase ale copiilor emo (emotivi). Nu ca oamenii-functie ar fi de vina pentru acestea, dar intra in acea zona a oamenilor care nu asculta.

Cunosc cateva exemple oameni-functie care si-au uitat “numele” si au fost nevoiti sa si-l reaminteasca. Si curios cum aceasta amnezie este atat de puternica, incat ar putea jura ca asa s-au nascut, cu o functie si nu cu un “nume”. Cei care isi amintesc pana la urma sunt considerati norocosi si sincer i-am redescoperit ca pe niste oameni fericiti. Ceilalti, pentru care functia are un “nume” si atat, sunt cei care nu-si mai accepta soarta si ii considera pe cei din jurul lor vinovati pentru toata nefericirea din prezent.

Iar pentru cei care simt ca sunt in devenire oameni-functie, le dedic, doar pentru ca imi place, urmatoarea melodie:

Haide sa ne coloram

Sunt momente cand imi amintesc de acea perioada a copilariei in care desenam in cartile de colorat. Atunci, la primele incercari, mi s-a parut deranjant si putin rigit, pana am reusit sa urmaresc forma. Si aici a aparut si senzatia de implinire si multumire tradusa prin dorinta perfectiunii, dar si a insufletirii formei prin colorare.

Michiel Schuurman se pare ca a lansat o invitatie pe un suport desprins de hartie, in forma unor rochii. Acum sunt senzatii la purtator. Mi-as dori o astfel de rochie care imi ofera un adevarat motiv sa o port.

Bai Omule

Am participat in seara asta la un eveniment neconventional. Mi-am reconfirmat cateva puncte de vedere asupra comunicarii cu cei din jurul tau/meu. Si imi ajunge pentru o saptamana sa ma bucur. E clar…vineri13, nu e o zi cu ghinion, nici cu noroc, e cum se nimereste, sau mai bine, cum ti-o faci.

Identitatea tine de fiecare persoana. Nu-i de imprumut, dar e de admirat. Pentru unii e mai ok sa traiasca la fel…pentru siguranta sau din comoditate. Dar sper ca pentru multi altii sa fie incomod sa traiasca altfel si sa le placa.

Mark your way!

Cadouri

Astazi am primit cel mai “nepotrivit” cadou de la nepotelul meu. A gasit el intr-o punga de pufuleti o surpriza care nu era masinuta, nu era pistol, nu era broscuta sau alte animalute amuzante. Probabil si el s-a blocat si negasindu-i o utilitate…a strigat: “Tusaaaaa!!!”. Si asa m-am facut cu o surpriza-cadou de 8 martie care arata asa (o descriu): e in punga de plastic si scrie cu caractere foarte mari in partea de sus a pungii Jewelry Fashion, iar in partea de jos Made in China.

Nimic anormal pentru un lantisor dintr-un material….de obicei sclipitor. Numai ca acesta are o cruce si pe cruce este …si ma opresc cu descrierile.

Este absolut “normal” sa le oferi oamenilor credinciosi care manaca pufuleti o surpriza care sa ii multumeasca.

Ce pot sa spun…astept colectia cu Fecioara Maria!

Tentatii

Pentru mine sunt tot timpul prea multe si cred ca din politete:) mi-e cam greu sa le refuz. Aceste tentatii te introduc la un moment dat intr-o zona care as compara-o cu o banda rulanta. Dar nu o banda rulanta care urca, ci aceea liniara de la aeroport pe care daca te-ai inscris cam esti obligat sa o urmezi pana la capat. Mi s-a intamplat sa intru la propriu pe o astfel de banda si sa stau …si ma gandeam oare de ce cei care merg pe langa mine, si nu sunt pe banda, ma intrec? Mi-am dat seama ca ritmul tot eu mi-l pot stabili, nu banda. Si am inceput sa merg.

Cam asa ma simt acum, sunt prinsa in ritmul unor evenimente, dar in acelasi timp am nevoie de ritmul meu, care sa il completeze pe cel dat.

Si am pasit…

Deschidere

In sfarsit pot spune ca am deschiderea de care aveam nevoie. Si aici ma refer la comunicare. Conexiuni, oameni, senzatii, echipa, nou, si toate facand parte din categoria – este posibil daca iti doresti. Credeam ca-mi va fi mai greu, dar cu fiecare zi imi place din ce in ce mai mult.

In alt registru – Am avut ieri o preintalnire de organizare a intalnirii de 10 ani de la terminarea licerului. A fost super! Au fost acolo colegii care stateau in banca din fata mea pe care i-am chinuit la propriu…si care ieri mi-au creat o senzatie de comprimare a timpului si a apropierii de acele ghidusii pe care le faceam impreuna in timpul orelor si a pauzelor.

Ne-am regasit cu totii mai grasi , mai maturi, dar cu sufletele din liceu, si cu mintea descatusata de toate compexele tineretii.

Am descoperit ca fiecare isi traseaza linii si se uita in urma sa vada cum sta pentru proiectarea unui viitor mai bun. Am descoperit ca intrebarile despre tine si cei din jur inca mai exista. Deci ne redescoperim in fiecare zi. Am descoperit aceeasi colegi trazniti:) si totusi altii.

10 ani!!!!

S-au intamplat foarte multe in ultimele 2 saptamani si in continuare cred ca este anul schimbarii.

Astazi am dat o primavara pe iarna si am zambit cu drag celor care i-am avut aproape!

Maine e o zi ca ieri, pentru ca n-am avut weekend…Deci tot weekend:)