A 28-a aniversare, fara ea…

Imi este foarte greu sa scriu acest articol, cu toate ca degetele mele ard de nerabdare. Din ce in ce mai mult cred ca nevoia de a scrie pe blog a venit predominant din cauza ei. Nu stiu, dar am senzatia ca este langa mine, sau sunt eu mai aproape de ea, cand scriu. Impartasesc, la fel cu faceam inainte, ore in sir ce simt, ce-am vazut, ce-mi placea si ea ma asculta. Din pacate nu mai e reciproc, dar incarcarea cu starea pe care o aveam atunci nu se poate compara, dar se aseamana. Si imi convine.

Mi se pare o forma accentuata de egoism sa ii plangi pe cei care nu mai sunt langa tine si sa nu iti amintesti mai degraba clipele frumoase si magice traite impreuna, pe care le poti purta cu tine pana la sfarsitul vietii. Da, este trist si dureros, inca ma mai arde sufletul cand realizez ca ea nu mai este langa mine, dar totusi ceva imi da increderea ca este bine, intr-o lume pe care si-a dorit-o si creat-o in imaginar, deci in Rai.

Este ciudat pentru ca ii simt prezenta la fel ca inainte. O incarcatura de energie pozitiva care o primeam in permanenta de la ea, persista si acum. Tot timpul mi-am spus ca am noroc ca ea m-a crescut. Imi spunea ca sunt incapatanata si singura modalitate de a ma contrazice era prin argumentare. Asa am crescut, argumentandu-mi starile si actiunile pe care le faceam. Libertatea mi-o conturam singura, daca decideam ca e bine. A fost si mama si coacher in acelasi timp.

Si mai ciudat, mi-a placut inmormantarea ei. E clar ca mi-as fi dorit sa nu se intample…sper ca am dat de inteles acest lucru:). Dar pentru ca nu avem puterea de a opri moartea, ea apare. Acela a fost momentul ei. Patru ani de incercari, lupte, reveniri, frustari si multumiri cu orice stare, numai sa stii ca inca mai e in viata…este mult. A fost mult pentru ea, a fost mult pentru noi, este pentru oricine. Incercarile nu ezita sa-ti dea tarcoale. Am vorbit mult despre moarte cu ea si de ce e firesc sa ne dorim sa traim si sa luptam cand stim sigur ca se va intampla. Daca nici atunci nu te cunosti, am senzatia ca nu ai cum sa te mai cunosti vreo data. Iti descoperi limitele si vezi de fapt ca acestea nu exista cand mai urci o treapta. Ai mai multa forta, mai multa rabdare, mai multa iubire, mai mult „orice” care credeai ca nu e de tine…

Cum poate fi o inmormantare frumoasa…In primul rand sunt toti cei apropiati langa tine. E clar ca la astfel de evenimente se aduna doar cei care ti-au fost aproape de sufletel, deci toata lumea prezenta avea in dosarul meu, o istorie in spate, spusa de mama de-a lungul timpului. Ii vedeam prin intermediul ei.
Credea in Dumnezeu si atat. Nu mergea la biserica, decat pentru a puncta in moment in viata ei sau a noastra. Dar tot timpul avea senzatia ca preotul e suparat pe ea ca nu se duce la biserica si isi amintea asta de sarbatori, cand acesta trecea sa ne sfinteasca casa. Preotul „suparat”, pe care il consider cel mai nonconformist si simpatic dintre preotii cunoscuti, a tinut slujba la inmormantare. A fost dorinta ei.

S-a intamplat in Ianuarie, intr-o duminica. Era frig, dar era si soare in acelasi timp. Cu doua zile inainte castigasem un concursul dat pe un proiect la serviciu si beneficiam de o excursie la munte. N-avea valoare, stiam ca se va intampla….stiam de mult. Am ajuns la ai mei, si cand am intrat in camera ei, a respirat pentru ultima data. Am plans.

Cunostintele si rudele au inceput sa se adune, eu incepeam sa seman din ce in ce mai mult cu ea, uitandu-ma in privirile inlacrimate. Simteam ca isi luau la revedere de la ea, prin mine. Da, semanam foarte mult, ca atitudine, ca aspect, ca stare, doar sunt fiica ei…

In ziua slujbei preotul ne-a cerut sa scrim ceva despre ea. Mi-a revenit mie aceasta placere si chiar m-am bucurat ca am aceasta posibilitate. Vazusem prin filme ca se tineau cuvantari la inmormantari, dar la noi sincer nu credeam ca se intampla asa ceva.

A inceput slujba…preotul „suparat” a luat hartia cu frazele care se adunasera cu cateva ore inainte. A deschis slujba si a inceput sa citeasca…. Am crezut ca i s-a oprit respiratia…s-a oprit cateva secunde si a reinceput sa citeasca, simtind nevoia de mai mult aer in acelasi timp. Plangea. Pe geam incepuse sa patrunda o raza puternica de lumina. Mama imi spunea tot timpul ca nu intelege de ce trebuie sa fie asa de intuneric in biserica. Ei, acum era lumina, biserica aceasta are ferestre foarte mari, inalte. M-am incalzit din acea raza toata slujba. Il lumina pe preot, ca un reflector de scena, dar trecea si pe la mine. Ii multumesc Regizorului:).

Lasand momentele de ramas bun la o parte, am atat de mult de povestit despre mama, incat am senzatia ca pot ajunge la sfarsitul internetului si sa nu termin.

Si pentru ca ieri a fost ziua mea, i-am pastrat si o invit la o felie de tort. Pofta mare!🙂

Prajitura

Etichete: , , ,

8 Răspunsuri to “A 28-a aniversare, fara ea…”

  1. pogany Says:

    iti admir forta de-a povesti atat de frumos despre mama ta…
    nu am stiut, de fapt, nici nu-mi vine sa cred… nu intelegem despre cine vorbesti la inceputul articolului…
    il gasesc unul din cele mai grele momente de viata… despartirea definitiva fata de omul caruia i-ai zambit prima data… care ti-a zambit prima data…

  2. silver Says:

    stii ce imi place cel mai mult la tine? … Ca nu eziti nici o clipa sa fii tu, fetita apucata pe care am cunoscut-o in gimnaziu si care mi-a cunoscut cel mai destept papagal…ala de il strigam disperati la una din aniversarile mele…11 sau 12 ani. Si cate nebunii n-am mai facut…
    Cred ca stii cel mai bine ce inseamna forta… Am participat la unul din evenimentele tale care au ceva de spus in viata ta. Cred ca forta asta tine mai mult de impacare cu ce se intampla in primul rand cu tine, ca reactie si cu situatia in care te afli.
    Scuze ca nu ti-am raspuns la telefon, dar am vazut ca m-ai sunat intr-una din pauzele devoratorilor de publicitate.
    Ce amintiri frumoase mi-au venit odata cu acest comentariu…multumesc!

  3. f Says:

    din pacate, m-am regasit complet in povestea ta. am trecut prin aceeasi istorie. si mi-e foarte dor de mama mea… iar de ziua mea, cu atat mai mult. si tot patru ani, si tot o inmormantare „frumoasa”, si tot multa dragoste, dincolo de limitele vietii si ale trecerii dincolo.
    mama mea spunea ca dumnezeu are nevoie langa el de oameni buni. poate ca asa este. de ziua mea, ii voi pastra si eu o felie de tort, la fel si de craciunul acesta, inca unul fara ea.

  4. silver Says:

    multumesc F pentru impartasire. dupa ce ti-am citit comentariul, prima reactie a fost: „mi-ar placea sa te cunosc”. Apoi mi-am dat seama ca ce-am trait ne apropie si ca partial te cunosc deja. Scenariul meu cu felia de tort deja capata o alta dimensiune, cea a impartirii feliei cu mama ta, acolo unde ele s-au intalnit, asa cum si noi ne-am intalnit, acum, aici.

    Sarbatori fericite pline de iubire si amintiri frumoase cu aroma de scortisoara si miros de portocale!

  5. Lore Says:

    Primeste compasiunea mea!
    Si tie, la multi ani!
    Spune-mi, ar fi posibil sa-mi transmiti datele de contact ale preotului nonconformist? …pe mail, nu pe blog, desigur….Chiar m-ai salva…
    Mersi mult!

  6. andreianicole Says:

    M-ai facut sa plang. Si nici nu te cunosc.. ..Dar imi dau seama de suferinta ta si intr-un fel iti sunt alaturi. Atat cat iti poate fi alaturi o necunoscuta, care ti-a aflat o parte din viata.

    Imi place sufletul tau cald si foarte linistit. De aia ti-am citit aproape tot blogul. Chiar eram curioasa cand esti nascuta, eram aproape sigura ca esti si tu scorpioanca, aveam un feeling ciudat. Doua concidente: marketing(pe iqdas te-am gasit) si zodia. Interesant cat ne apropie ‘fraternitatea’ de orice fel…

    E multa pace in sufletul tau, dincolo de suferintele tale. Fiecare le avem pe ale noastre…Stii bine. Sunt lectii de viata, absolut necesare pentru evolutie.

    Poate mai vorbim..Oricum, felicitari pentru blog. E atat de placut sa-ti vezi sufletul in oglinda uneori…E o siguranta ca undeva, si altcineva simte si rezoneaza la fel.

  7. silver Says:

    Buna Andreia,
    Nu e tot timpul cald si linistiti sufletul meu🙂, dar in anumite situatii e o forma de autoaparare la diversi stimuli.
    Imi place din ce in ce mai mult cum circula informatia din acest blog in lumea virtuala si ma bucur ca empatizezi cu ce am scris.
    Pe iqads nu stiu cum am reusit, dar am intrat din contul unei colege si am scris acel comentariu. Stia ca ma „preocupa” falsa campanie de imagine a vedetei si mi-a trimis un link sa ma pot desfasura in voie acolo…

    Imi mai citesc din cand in cand articole mai vechi si imi prinde bine sa vad ce si cum am gandit la un moment dat, mai ales cand sunt influentata de o anumita stare de moment….si cel pe care l-ai citit si tu ma readuce la acea stare.

    Cu vremea calda de afara n-am mai avut foarte mare atractie pentru blog in ultima perioada, dar se simte nevoia unui articol in jurnal de ceva timp…dupa o excursie la Istanbul si multe impresii din zona.

    Te voi contacta pe linkein pe adresa de e-mail din spatele acestui comentariu si daca vei dori, imi vei accepta invitatia.🙂

    Tinem legatura.

  8. andreianicole Says:

    dragut ca mi-ai raspuns.

    as vrea sa mai comunicam. mi-ar face o deosebita placere.

    mai simplu decat linkedin, iti las adresa mea de mess: viezurelemov.

    si nu mai zambi atata..:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: